Despre noi

Ajutăm spiritul antreprenorial în depășirea obiectivelor

Considerăm că planurile ambițioase sunt transformate în realitate de către oameni care au aceleași obiective și o strategie comună bazată pe încredere, profesionalism și entuziasm. De aceea, cosiderăm fiecare client ca fiind partenerul nostru și participăm în mod activ la succesul afacerii sale.

Succesul partenerilor noștri devine și succesul nostru.

C&V MANAGEMENT SIB oferă servicii complete de consultanță în domeniul accesări fondurilor nerambursabile europene și naționale destinate firmelor mici și mijlocii, ea însăși fiind înființată pe un program Start Up în anul 2019.

Suntem o echipă tânără, serioasă și ambițioasă, cu o experiență în elaborarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene și naționale cât și în elaborarea analizelor financiare, achiziții, elaborarea documentației pentru implementare ISO, ce își dorește să lucreze mereu în interesul clienților.

Principalele calități ale echipei noastre sunt seriozitatea, profesionalismul și promtitudinea, calități care ne-au ajutat să ne impunem pe piața consultanței și să răspundem nevoilor partenerilor noștri.

Proiectele realizate de C&V MANAGEMENT SIB sunt unice, adaptate fiecărui client în parte iar confidențialitatea informațiilor obținute este garantată.

Parteneri